În aprilie și iulie 2014, Soarele a lansat 3 jeturi de particule de energie în spațiu. Curenții au fost surprinzători, deoarece conțineau o cantitate imensă de fier și heliu-3 (o specie rară). Evenimente neobișnuite au avut loc pe spatele stelei, astfel încât acestea nu au putut fi observate imediat.
Oamenii de știință de la Institutul Max Planck pentru Cercetarea sistemelor solare au prezentat o nouă analiză a evenimentului. Se bazează pe citirile a două sonde - STEREO A și STEREO B, care mai apoi funcționau și se aflau în locația dorită.
Încă rămâne un mecanism misterios pentru eliberarea bruscă a Soarelui un număr mare de particule încărcate și neîncărcate în spațiu. Unele fluxuri sunt însoțite de rachete solare, o creștere neașteptată și locală a strălucirii stelare și prezența a 10.000 de ori mai mult heliu-3 și de până la 10 ori mai mult de fier decât se găsește în atmosfera solare.
De ce este acest izotop rare de heliu accelerat în spațiu atât de eficient? De ce fier? Unde soarele ia energie pentru a trage cu astfel de volume? Datorită intensității, evenimentele din 2014 au dat cele mai multe informații despre aceste probleme pentru întreaga perioadă de studiere a starului nostru.
Majoritatea probelor care examinează Soarele sunt aproape de Pământ. Prin urmare, ei văd doar partea care se întoarce spre noi. Însă STEREO A și STEREO B începând cu anul 2006 se roteau în jurul stelei de pe laturile opuse. Cu puțin înainte de a pierde contactul cu sondele STEREO în 2014, au reușit să surprindă evenimentele erupției. Fiecare a durat până la 3 zile și sa caracterizat printr-o cantitate imensă de heliu-3 și fier. În timp ce telescopul SIT a înregistrat compoziția fluxurilor de particule, instrumentele EUVI și SECCHI au studiat regiunile de origine în atmosferă. Acolo, cercetatorii au observat o crestere tipica a radiatiei ultraviolete extreme. Cu toate acestea, forma sa dovedit a fi neobișnuită - mișcări spirala distincte.
Pentru prima dată, a fost posibilă urmărirea blițului de radiație turbionară, care este o sursă de heliu-3 și fluxuri de fier. Radiația este generată de o plasmă fierbinte care se deplasează de-a lungul unor linii de câmp magnetic în schimbare, într-o atmosferă stelară. Când liniile se regrupează, se poate produce o eliberare bruscă de energie.
Doar alte observații vor permite o mai bună înțelegere a mecanismului de apariție a erupțiilor. Accentul principal este pus pe ejecția de masă coronară, unde energia particulelor este extrem de ridicată. Ei sunt capabili să provoace furtuni solare de pe Pământ, care amenință sateliții.
