Oamenii de știință cred că au descoperit misterul de ce rocile Apollo colectate de astronauții NASA sunt magnetizate.
Spre deosebire de Pământ, Luna nu are un câmp magnetic global, cel puțin nu în prezent.
Dar oamenii de stiinta au sugerat ca Luna, in ciuda faptului ca are doar 1% din masa Pamantului, are un miez de metal topit care poate genera un camp magnetic global.
Alți cercetători nu sunt atât de siguri. Ei suspectează că solul lunar a dobândit un câmp magnetic de la trecerea asteroizilor și a altor obiecte care au dat naștere unei plasme încărcate electric cu durată scurtă, dar în mod constant repetată.
Structura internă a lunii
Cu toate acestea, un nou studiu demonstrează că Luna nu avea numai o inimă magnetică, ci că "a bătut" mai puternic decât nucleul Pământului acum.
"Vedem că există un câmp magnetic foarte puternic înainte, dar apoi a dispărut. Procesele geofizice pe scară largă indică acest lucru", a spus omul de știință planetar Benjamin Weiss, de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts.
Studiul, bazat pe reanalizarea probelor Apollo, în combinație cu datele colectate de o serie de sonde automate orbitale, ridică problema modului în care a apărut lichidul conductiv în nucleul Lunii, creând așa-numitul dinam care a generat câmpul magnetic global. Weiss și colegii săi sunt, de asemenea, curioși de ce câmpul a dispărut atât de brusc.
Analiza lor arată că Luna avea un câmp magnetic dinamic de la 4, 2 la 3, 6 miliarde de ani în urmă.
"Scriind ultimele câmpuri magnetice inscripționate în stâncă este o aliniere microscopică a electronilor în stâncă, ca acele mici de o busolă", a spus Weiss.
Analizele suplimentare care vizează studierea direcției de aliniere a electronilor pot ajuta oamenii de știință să descopere dacă dinamul s-a amestecat sub influența unei modificări a unghiului de rotație a lunii sau au fost implicați alți factori.
"Poate că de fiecare dată când luna a fost supusă unei puternice ciocniri, a existat o inversare majoră și polul nord sa mutat într-un alt loc", a spus Weiss.
"Putem testa această ipoteză prin determinarea direcției de magnetizare ca o funcție a timpului", a adăugat el.
Un studiu publicat anul trecut a arătat că câmpul magnetic al lunii a existat mai mult decât sa crezut anterior, după ce a supraviețuit unei perioade de crăpături puternice. Acest lucru ar trebui să elimine coliziunile cu obiecte mari din cauzele posibile ale dispariției câmpului magnetic.
O altă ipoteză este că influența gravitațională a Pământului poate să fi separat mantaua solidă a Lunii și miezul topit care conține fluidul conductiv.
