Un nou studiu arată că vechiul Marte avea suficientă energie chimică pentru a prospera asupra microbilor care ar putea supraviețui sub suprafață. Calculele fundamentale ale fizicii și chimiei pentru stratul subteran marțian au fost luate ca bază. Constatările indică o cantitate suficientă de hidrogen dizolvat pentru a alimenta biosfera globală subterană.
Pământul a adăpostit ecosistemele microbiene litosferice subterane. Acești microbi sunt lipsiți de energie din lumina soarelui, așa că primesc dozele necesare, rupând electronii din moleculele din mediul înconjurător. Un donator important este hidrogenul molecular dizolvat pentru microbii terestre subterane.
Cercetări noi arată că radioliza (radiațiile distrug moleculele de apă în hidrogen și în părțile de oxigen) ar crea o cantitate mare de hidrogen sub suprafața Marte antice. Se crede că concentrațiile de hidrogen din crusta marțiană în urmă cu 4 miliarde de ani erau în intervalul concentrațiilor actuale pentru viața microbiană terestră. Acest lucru nu înseamnă că viața a existat definitiv sub suprafața plantei roșii antice, dar dacă ar fi fost, atunci era sub tema că componentele necesare erau ascunse pentru a fi susținute de sute de milioane de ani.
Mergând subteran
Oamenii de știință de acum câteva decenii au fost convinși de existența vieții marțiale în trecut, după descoperirea canalelor vechi ale râurilor și a lacurilor pe Planeta Roșie. Cu toate acestea, este încă dificil să înțelegeți cât de mult a apărut apa peste suprafața planetei Marte. Modelele climatice moderne ale Martei antice creează temperaturi care rareori depășesc marcajul de îngheț, ceea ce înseamnă că perioadele umede devreme ar putea fi de scurtă durată. Acesta nu este cel mai bun scenariu pentru menținerea vieții la suprafață. Prin urmare, unii cred că activitatea reală a avut loc subteran.
Oamenii de știință au studiat datele unui spectrometru cu raze gama la bordul unei nave spațiale NASA Odyssey. Ei au reușit să identifice abundența elementelor radioactive de toriu și potasiu în crusta marțiană. Pe baza acestor indicatori, a fost de asemenea posibil să se indice abundența uraniului. Degradarea acestor trei elemente dă radiații, ducând la distrugerea apei. Elementele se dezintegrează la o viteză constantă, astfel încât puteți folosi abundența modernă pentru a calcula suma de 4 miliarde de ani în urmă.
Apoi a fost necesar să se estimeze cantitatea de apă disponibilă pentru astfel de radiații. Datele geologice indică un conținut ridicat în rocile poroase din vechea crustă marțiană. O estimare brută a fost obținută pe baza unei măsurări a densității cruste a Plantei Roșii. Am finalizat procesul folosind modele geotermale și climatice pentru a determina locul în care se află locul de viață potențial. Constatările indică faptul că Planeta Roșie a avut o zonă globală de habitate subterane cu o grosime de kilometri mai mică. În ea, producția de hidrogen prin radioliză ar produce suficientă energie chimică pentru a susține viața microorganismelor. Și această zonă ar putea rămâne intactă de sute de milioane de ani.
Rezultatele verificate pe modele pentru zonele calde și reci. Se pare că cantitatea de hidrogen subteran crește chiar și în condiții de îngheț. Prin urmare, un strat de gheață mai dens, deasupra zonei de locuit, va servi ca un "capac" care menține hidrogenul din părăsirea stratului subteran.
Care sunt consecințele?
Aceste rezultate sunt utile pentru alegerea locației unei nave spațiale care caută o viață antică marțiană. Este deosebit de interesant să studiem pietrele lovite în timpul impactului meteoric. Multe dintre ele pot conține urme ale vieții trecute. Astfel de blocuri sunt situate la două puncte, considerate de NASA drept situri viitoare de studiu pentru rover în anii 2020.
